Vineri, un juriu din Florida a stabilit că Tesla este vinovată în cadrul unui proces privind moartea unei femei lovite de un Model S echipat cu funcția Autopilot, arată Reuters. Astfel, tribunalul din Miami a decis că Tesla trebuie să plătească 129 de milioane de dolari pentru despăgubiri compensatorii și 200 de milioane de dolari pentru despăgubiri punitive moștenitorilor cuplului afectat. 

Procesul se referă la un incident din 25 aprilie 2019, în care șoferul unui Model S a condus cu aproximativ 100 km/h într-o intersecție și a intrat într-un Chevrolet Tahoe parcat, în care se afla un cuplu. Șoferul s-a aplecat pentru a-și ridica telefonul mobil de pe podeaua mașinii și nu a primit niciun avertisment legat de faptul că mașina sa a trecut pe roșu, înainte de a lovi SUV-ul în care se aflau victimele. Ulterior, o femeie a murit, iar partenerul acestuia a supraviețuit, însă a suferit răni grave. 

Avocații părților reclamante au declarat că acest proces a fost primul de acest fel, care a vizat uciderea din culpă a unei terțe părți ca urmare a utilizării funcției Autopilot. Tesla s-a confruntat cu mai multe procese similare privind sistemul său de conducere autonomă, însă acestea au fost soluționate sau respinse fără a ajunge în instanță. Cu toate acestea, un judecător a respins eforturile Tesla de a închide cazul la începutul verii. 

Verdictul dat vineri ar putea afecta reputația Tesla, mai ales în contextul în care Elon Musk încearcă să convingă investitorii că producătorul de vehicule electrice poate deveni lider în domeniul conducerii autonome pentru vehiculele private, cât cel al robotaxiurilor, pe care intenționează să le producă anul viitor. 

Luna trecută, Tesla a înregistrat cea mai mare scădere trimestrială a vânzărilor din ultimul deceniu, iar profitul a fost sub așteptările Wall Street.

Sursă: Reuters


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *