Raportul, realizat de economiști de la Universitatea Mannheim și Banca Centrală Europeană, arată că, în această vară, episoadele de vreme extremă – valurile de căldură, seceta și inundațiile – din Europa au dus la pierderi de cel puțin 43 de miliarde de euro pe termen scurt. Până în 2029, experții estimează că pierderile se vor ridica la 126 de miliarde de euro.
Specialiștii estimează că impactul imediat asupra economiei a reprezentat 0,26% din PIB-ul UE în 2024. Cele mai mari pierderi au fost raportate în Cipru, Grecia, Malta și Bulgaria, fiecare dintre aceste țări suferind scăderi de peste 1% din valoarea adăugată brută, urmate de alte state mediteraneene, precum Spania, Italia și Portugalia. Economiștii avertizează, de asemenea, că estimările nu includ impactul incendiilor record de luna trecută din sudul Europei sau efectele cumulate ale fenomenelor extreme care apar simultan.
“Costurile reale ale vremii extreme apar treptat, afectând viețile și mijloacele de trai prin multiple canale, dincolo de impactul inițial”, a explicat autorul principal al studiului.
Spre deosebire de majoritatea studiilor care analizează doar daunele directe, autorii noului raport au folosit relațiile istorice dintre vremea violentă și producția economică pentru a estima și efectele indirecte, cum sunt reducerea orelor de lucru ale constructorilor în timpul valurilor de căldură sau perturbarea transporturilor după inundații.
Separat, economiștii au subliniat că efectele economice ale fenomenelor extreme sunt adesea mai mari și durează mai mult decât se estimează inițial, iar metodele actuale pot subestima costurile reale, deoarece nu reflectă pe deplin suferința persoanelor și a companiilor afectate. De asemenea, perturbarea lanțurilor de aprovizionare reprezintă un cost semnificativ, de multe ori neincluse în evaluări.
Alte cercetări recente relevă că încălzirea globală a făcut fenomenele meteo extreme mult mai probabile, crescând de 40 de ori șansele incendiilor în Spania și Portugalia și de zece ori în Grecia și Turcia. Valul de căldură din iunie a avut un efect devastator asupra sănătății și a dus la triplarea numărului de decese în 12 mari orașe, din cauza poluării și a temperaturilor ridicate.
Sursă alternativă: The Guardian
Leave a Reply